Cataracta senilă


 ochi cataracta

Cataracta reprezintă opacifierea cristalinului, care este ,,lentila ochiului”, cu rol în focalizarea luminii pe retină; pentru a percepe o imagine clară, cristalinul trebuie să rămână transparent.

   Odată cu înaintarea în vârstă apare densificarea şi opacitatea cristalinului, ceea ce duce, treptat la scăderea acuitatii vizuale.

  • Factorii de risc:
    -  vârsta mai mare de 60 ani;
    -  expunerea la ultraviolete;
    -  radioterapie;
    -  diabet zaharat, nefropatii;
    -  tratament   cortizonic;
    -  fumatul.

Pacientul nu mai vede clar, iniţial la distanţă – vederea în ceaţă; în prima etapă, pacientul observă că se îmbunătăţeşte vederea la aproape.
Progresiv, vederea scade accentuat atât la distanţă cât şi la aproape.

  • Diagnostic
    -evaluarea acuităţii vizuale;
    -examen biomicroscopic;
    -fund de ochi;
    -tensiune oculara.
  • Tratament

Singurul tratament al cataractei este intervenţia chirurgicală, schimbarea cristalinului opacifiat cu un cristalin artificial prin tehnica de facoemulsificare, cu incizie de 2.2 mm la nivelul corneei (care nu necesită sutură ulterior), prin care cristalinul este divizat şi extras cu aparatul ultrasunetelor şi prin care este introdus cristalinul artificial.

Odată intervenţia chirurgicala efectuată, cataracta nu poate reveni, pacientul beneficiază de cristalinul artificial toată viaţa. Intervenţia este de scurtă durată, iar recuperarea vizuală rapidă şi foarte bună.

Există mai multe tipuri de cristaline artificiale: cristaline monofocale – care permit vedere bună la distanţă, iar pacientul necesită corecţie optică (ochelari)pentru aproape şi cristaline multifocale, care permit vedere bună atât la distanţă cât şi intermediar şi la aproape.
De asemenea, au apărut inclusiv cristaline torice (mono şi multifocale), pentru corecţia astigmatismului..

  • Ochiul operat de cataractă se consideră vindecat după o lună, timp în care pacientul necesită un tratament cu picături şi o igienă locală riguroasă ; interdicţiile sunt legate de expunerea la praf, curenţi de aer, efort fizic excesiv, pacientul nu are voie să meargă la piscină.

Alte restricţii nu sunt, pacientul îşi poate desfaşura activitatea zilnică obişnuită, poate merge la serviciu, poate privi la televizor sau calculator.

  • Este de preferat ca pacienţii să nu astepte până la scaderea marcata a acuităţii vizuale iar intervenţia chirurgicală să se practice într-un stadiu nu foarte avansat de evoluţie.

În acest fel, există premisele unei intervenţii facile, rapide şi cu recuperare imediată a vederii.

Dr. Anca Georgescu

contact

Secretariat, optică medicală:
0248.210285
Mail: secretariat at doctorgeorgescu.ro


ADRESA POŞTALĂ:
Piteşti,
Str. Trivale, Nr. 78 bis (lângă Palatul Copiilor) 
Jud. Argeş, cod poştal 110058

 

CHIRURGIE

Acolo unde omul sfinţeste locul

 

În cadrul Centrului Medical Dr. Georgescu, având la dispoziţie metode moderne de diagnostic şi tratament, o echipă de medici cu o vastă  experienţă şi calificare profesională, pot depista şi trata numeroase afecţiuni medico - chirurgicale folosindu-se laboratoarele de ecografie, endoscopie digestivă computerizată superioară şi inferioară, laboratorul de analize de biochimie, EKG cu interpretare, oscilometrie, etc...

În compartimentul de chirurgie se pot efectua cu anestezie locală monitorizată diverse tratamente chirurgicale pentru:
- varice ale membrelor inferioare:
→ injecţii sclerozante sub control ecografic;
→ excizie de pachete varicoase;
- hemoroizi:
→ tratament fără operaţie  (ligaturi elastice, injecţii sclerozante );
→ cure chirurgicale;

Citește mai departe...

OFTALMOLOGIE

Primul consult oftalmologic la copii

 

Primul consult oftalmologic la copii poate fi efectuat din prima zi de viaţă, sau atunci când este nevoie.

La naştere se practică o examinare de rutină facută de medicul neonatolog, sau pediatru pentru determinarea afecţiunilor congenitale .

Dacă există orice problemă sau îngrijorare, copilul trebuie examinat de un medic oftalmolog.

În funcţie de vârsta copilului, se pot determina mai mulţi sau mai puţini parametri .

La copilul mic, chiar dacă nu este cooperant, se pot face anumite examinări care pot orienta asupra stării oculare.

Citește mai departe...
Tuesday the 19th. (c) Toate drepturile rezervate - Dr. Georgescu 2012 - Joomla 2.5 templates - FreeTemplateSpot